Bine ati venit! Am vrut sa gasesc o cale practica prin care sa impartasim din retetele noastre preferate. As propune sa incepem cu retete cat mai usoare si mai rapide si, de ce nu, sanaoase! Daca vreti sa adaugati o reteta (si nu sunteti deja pe lista autorilor), trimiteti-mi un mesaj.

marți, 17 martie 2009

Supa de dovlecei cu iaurt


Supa de dovlecei cu iaurt

Ingrediente:
- cam 2 linguri ulei, noi folosim de masline
- 1 ceapa mare tocata (sau 2 mai mici)
- 2-3 morcovi taiati in bucatele f. mici (eu toc si ceapa si morcovii cu un robotel de bucatarie, mama spune ca nu ii plac legumele taiate asa de mic, vedeti si voi)
- 1 ardei gras, taiat in cubulete mici
- 1-2 linguri de orez (eu pun doua) - orez din cel obisnuit, cu bobul rotund
- 2 dovlecei, taiati in cubulete mici
- 1 cutie mare de iaurt
- 1 cutie mica de smantana (sau 3 linguri mari)
- marar sau patrunjel

Intr-o oala mare se pune uleiul, apoi ceapa tocata. Cand ceapa devine transparenta, se adauga morcovii. Luati un pahar mare cu apa si din el adaugati cate putin peste morcovi. Tot acum se pune si orezul. Apa din pahar se adauga cate putin, in asa fel incat sa nu acopere complet legumele si orezul. Dupa ce ati adaugat paharul de apa, pe parcursul a 5 min, se adauga ardeiul gras. Se adauga apa, cam 2 - 3 cani. Dupa ce orezul s-a facut, se adauga si dovleceii (astia se fac foarte repede, poate 5 min). Vedeti acum daca vreti sa mai adaugati apa, depinde cat de groasa vreti sa iasa supica.
Dupa inca 5-10 min se adauga mararul sau patrunjelul si se stinge focul.
Cu iaurtul e mai greu. Daca l-ati adauga acum, s-ar taia. Varianta care mi-a mers mie cel mai bine a fost sa las supa sa se raceasca vreo 10-15 minute si sa adaug atunci iaurtul si smantana. Dar trebuie sa aveti grija atunci cand reincalziti supa, daca ajunge la punctul de fierbere, iaurtul se va taia. Partea buna este ca are acelasi gust, dar aspectul lasa de dorit.
Mai e o varianta, in care se adauga niste supa peste iaurt, apoi niste iaurt peste supa, iarasi supa in vasul cu iaurt, si din acest amestec se toarna o parte in supa, scopul fiind, cum banuiti, sa se aduca supa la aceeasi temperatura cu iaurtul - deci, tot pe-acolo. Si nu uitati smantana.

Noi nu prea mancam felul 1 si felul 2, unul si bun. Ca aceasta supica sa fie un fel complet, noi o mancam de obicei cu un sandvis cu sunca si cascaval la cuptor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu